Arhive etichetă: popi

Patriarhul Daniel Fun

Real contul sau nu, nu mai contează. Ce-i drept e că cel care se ocupă de respectivul cont ține la imaginea fericirii sale, Daniel. Altfel nu îmi explic de ce mi-a șters zeci de commenturi în care îi spuneam că e sexy 🙂

Patriarh Facebook

Era să îmi rupă uşa

Live blogging de la mine de acasă:

cioc-cioc zdrang, poc, buf, zdrang, zdrang!
deschid uşa: -da?
-Bună ziua, am venit să sfinţim…
-Nu, mersi!

Vine popa cu colindul

Din câte înţeleg, e a doua seară în care popa vine cu colindul pe scara blocului meu. Părerea despre popi mi-am mai exprimat-o aici, aşadar nu are rost să mai dezvoltăm subiectul. Ce e de reţinut e că nu consider că ai nevoie de popi ca să crezi în Dumnezeu

Eram astăzi cu maică-me acasă şi îmi vedeam de citit bloguri sau ce mai făceam eu pe aici când sună cineva la uşă (de fapt bate în uşă pentru că soneria mea a decedat acum vreo 12 ani). Mă duc şi deschid. Nu m-am uitat pe vizor (prost obicei, copii NU încercaţi aşa ceva acasă) Când mă uit, să-mi stea inima în loc. Ninja-ul betmenul sau cum vreţi să îi spuneţi era în faţa uşii. Îmi fac curaj şi îl întreb ce vrea. Mă ia cu texte d-alea de genul: Am venit să binecuvântez nu ştiu ce… Între timp maică-mea era disperartă în spatele meu că purtam un dialog cu respectivul umflat cu sutană. Cât despre betmen, i-am trântit politicos uşa în nas că doar nu sunt cretin să îi du banii de două pachete de ţigări ca să îmi intre plin de noroi în casă, să zică două vorbe-trei prostii şi gata… m-a binecuvântat. Marş în morţii tăi de popă infect, că eu nu fac 10-20 RON în 30 de secunde!

Revenind, maică-mea a pus încă de ieri de la prima vizită a ninja-ului nişte bandă adezivă pe vizor ca să nu se vadă lumina dar am mai văzut genul ăsta de comportament şi la alţi oameni care nu îmi erau rude, deci nu se poate spune că e ceva pe linie genetică. Atunci când vine poponarul părintele se sting luminile, se stinge televizorul şi se face linişte în toată casa ca să nu audă că suntem acasă şi nu vrem să îi deschidem.

Întrebarea mea e: De ce? De ce trebuie să ne fie ruşine de unul mult mai păcătos ca noi. Dacă un hoţ ar încerca să ne intre ân casă sigur prima reacţie nu ar fi hai să stingem lumina. În schimb, când vine popa să te jegmănească instantaneu ne ascundem, de ruşinea lui sau ceva. De ce ne e ruşine să deschidem puţin uşa şi să îi spunem că e un imbecil şpăgar şi poponar pe care nu avem de gând să îl primim în casă; că nu dăm doi bani pe cele trei vorbe pe care le spune şi că nu îl suportă, cu atât mai mult nu îl suportăm în propria casă.

N-o să înţeleg niciodată de ce suntem un popor de îndoctrinaţi care cred în continuare despre popi că sunt trimişii lui Dumnezeu pe pământ

Muie la popi

Exstă o categorie de oameni în lumea asta pe care o urăsc la un nivel comparabil cu gaborii și controlorii: Popii. Descigur li se spune preoți, duhovnici, părinți, parohi și probabil mai există încâ vreo câteva zeci de termeni, însă popi sună absolut perfect pentru una din trăsăturile lor de bază

Să nu se înțeleagă greșit, cred în Dumnezeu însă primul lucru care îmi vine în minte atunci când văd un popă pe stradă e „futu-i morții și răniții măsii de poponar jegos” Desigur chestia asta nu se întâmplă prea des întrucât popii merg pe jos doar din mașină până în biserică pentru a lua banii și apoi de la mașină în prima cârciumă

Apropo de mașini, absolut toți popii pe care i-am văzut au cel puțin un Logan. Și stau acum și mă întreb cum poate strânge un popă 10.000?! Din salariu? Sau din jegmanirea de ultimii bani a familiilor îndurerate de moartea cuiva apropiat, asta bineînțeles după ce s-au îndopat bine de tot la pomană

Mă enervează că toți popii sunt burtoși. Adică, eu înțeleg că mănâncă pe la pomeni și alte chestii specifice și că mai mănâncă și acasă, iar să dai cu niște busuioc și cu niște fum nu e cine știe ce efort, dar toți!? eu n-am văzut niciodată popă care să n-aibă burtă

De scandaluri legate de popi poponari sau pedofili nu mai vorbim. Mă gândesc că au auzit pe undeva că laba nu prea e în concordanță cu ceea ce povestesc ei pe la biserică așa că vor sex cu cine apucă….

Mie personal mi-e silă de orice jegos cu barbă și haină neagră pe care îl văd pe stradă… și pentru că popii se pricep la magie, farmece și blesteme nu pot să reacționez fizic așa că mă limitez la „Mori în chinuri, jegos muist” zis în gând

foto: Stirilocale.ro