Arhive etichetă: mentalitate

Români și mașini de spălat

Washing machine

În general evit să scriu despre familia mea sau oamenii care mă înconjoară într-o manieră activă. Prefer să scriu despre mine și despre ce cuvinte incredibil de mișto pot să folosesc. Sau despre faptul că mi-a zis un coleg care mă citește că se vede că-s rupt în gură la modul rastafarian. Subtil sau ce?

Până azi. Pe la un 8:30 – 9:00 părinții mei mutau mașina de spălat din baie, până pe hol. Mâine le vine noua mașină de spălat, iar nefericiții care vor căra noua mașină de spălat până la etajul 7,  apoi până la mine în baie vor avea neșansa de a lua mașina veche  cu ei, înapoi la parter, apoi în camionul lor și înapoi la sediu. Buyback, ceva de genul. Nu sunt la curent cu metodele de promovare a vânzărilor practicate de vânzătorii de mașini de spălat. De fapt, nu știu să pornesc una.

Am deschis subiectul pentru că, mai spun o dată, părinții mei trăgeau duminică dimineața de o mașină de spălat. Motivul: să nu fie murdar sub mașină când vin oamenii ăia s-o ia. Ce or să zică, „uite-i și p-ăștia de când n-au mai făcut curat”

Mi s-a părut amuzant și neobișnuit, poate un pic socialist. În special pentru că nu mi-a trecut niciodată prin cap că aș avea nevoie de aprobare din partea oamenilor care cară mașini de spălat, cu atât mai mult că aș da doi bani pe părerea lor.

Mie mi s-a părut absurd. Părinților mei, nu. Tu ce crezi, are vreun rost să te zbați pentru aprobarea unor oameni pe care, cel mai probabil n-o să-i mai vezi niciodată? Te rog să răspunzi la sondajul de mai jos. Numai bine!

Afișele cu morți

A mai observat cineva că e la modă în București să-ți lipești afișe cu poza unui decedat și textul „Nu te vom uita niciodată” sau alte asemenea urări funerare? Și nu, nu e vorba doar de loganiști (deși flerul meu de sociolog îmi spune că de la ei a început totul) ci și de mașini mai răsărite. Aseară am văzut un Range cu asemenea afiș lipit pe geam.

Îmi și imaginez discuția între doi proprietari de mașini de genul:

-Frate, al tău de când e?
-Din ’42.
-Ai pus ceva pe el?
-Reumatismul era standard, da’ hemipareza e de la mine!

Cam ce ar putea să motiveze pe cineva să se laude cu morții pe stradă? Sau de ce ar fi cineva interesat de respectivul răposat?

Exemplul suprem de bagpulism

Azi, după prânz, pe peronul stației de metrou Piața Unirii 1, un individ cu o privire apăsată caută nervos ceva în buzunarul interior al sacoului negru. În cele din urmă renunță și cotrobăie în buzunarul paltonului. Găsește și scoate un pachet de țigări. Avea și o brichetă metalică, tot în pachet.

Își înfige țigara între buze și în următoarea secundă o aprinde și pune bricheta înapoi în pachet. Pe peron. Așteptând metroul.

Îmi place să cred că gestul era unul de răzvrătire împotriva cuiva și că nu era doar prost.

De ce încerc să renunț la messenger

 

Yahoo! symbol design

Image via Wikipedia

 

Nu că ăsta ar fi un scop în sine, însă de când m-am hotărât să măresc proporția timpului pe care îl petrec discutând cu oamenii față în față, limitarea conversațiilor mijlocite de diverse dispozitive sau rețele sociale mi se pare o urmare firească.

Încerc să stau față în față cu un om pentru că pot obține mult mai multă satisfacție atunci când îi transmit emoțiile pe care vreau să le transmit și când văd că interlocutorul îmi zâmbește, deși discuția nu are nimic amuzant. Cum să refuzi provocării de a îți potrivi tonul vocii întocmai cu tema discuției și cu opinia pe care vrei să i-o insufli celui care te ascultă, cum să-l faci curios, să te joci cu ego-ul lui doar ca să obții ce vrei. E un întreg proces, un joc, un sport, o îndemânare să poți discuta cu oamenii fără ca starea ta să se schimbe și să-i poți face și pe ei să simtă ceea ce simți și tu.

Messengerul se pornește doar dacă trebuie să trimit un fișier cuiva rapid, la telefon se vorbește scurt iar dacă nu sunt singur sau sunt în metrou e foarte probabil să nu răspund de loc. Caut când vreau pe cine vreau și de-asta încerc să limitez numărul interacțiunilor Non-Face to face: sunt în control.

Avantaje: Într-o lume în care tendința oamenilor e de multi-tasking, vei fi printre puținii oameni care pun preț pe vorbe, vei fi mult mai greu de mințit și vei câștiga un oarecare avantaj social în fața celora care se lasă duși de val în ceea ce unii numesc era digitală.