Arhive etichetă: aberaţii

Cică animals deserve more than humans

Cam asta a fost tema unui eseu primit la şcoală, la teza de la limba engleză. Ideea e că la momentul ăla am suţinut ideea că nici una dintre specii nu e mai presus şi că ar trebui să coexistăm, ajutându-ne unii pe alţii să trăim mai bine, fără exagerări cum ar fi torturarea animalelor sau cheltuirea unor sume măricele pe freze pentru bichoni

Dar! Considerând ultimele zile, tind să cred că animalele chiar merită mult mai mult decât oamenii. Nu neapărat decât oamenii, dar mai mult decât mine sigur. Nu de alta, dar animalele nu sunt în stare să se gândească la călcarea în picioare a unui prieten pentru interesul propriu, nu sunt în stare să se gândească la lucruri oribile pe care ar putea să le facă doar pentru că aşa ar scăpa mai uşor, nu sunt în stare să spună prostii şi iubesc necondiţionat

Uite d-asta îmi doresc să fi fost un bichon în momentul ăsta. Ca să ştiu că sunt superior unui ciumpalac care scrie pe blog despre cât de jenibilă e viaţa lui

Anunțuri

Hai să vorbesc despre mine

Dacă ai de gând să citeşti această însemnare şi te grăbeşti sau ai orice altceva mai bun de făcut, te-aş sfătui să închizi pagina în momentul ăsta pentru că nu vei reuşi decât să citeşti o tâmpenie şi să te enervezi că ai pierdut nişte minute preţioase din viaţa ta

M-am săturat să vorbesc despre piţipoance, televiziuni, blogging şi alte căcaturi de genul ăsta, aşadar hai să zic câte ceva despre mine. Nu îmi aduc aminte, poate am mai discutat chestia asta aici pe blog, însă mi-e foarte lene să caut aşadar mă mai exteriorizez o dată

Nu ştiu dacă e o chestie specifică mie sau nu, dar seara eu unul sunt mult mai sensibil, mai profund şi mai raţional. În sensul că pot sta să analizez toate chestiile care mi s-au întâmplat peste zi şi îmi dau seama de anumite lucruri sau semnificaţii pe care nu am fost în stare să le sesizez la momentul respectiv.

Seara sunt în stare să ascult oamenii, deşi în timpul zilei nu prea dau doi bani pe problemele sau suferinţele celorlaţi. Pot să dau sfaturi nu neapărat pertinente, dar măcar gândite cât de cât. Pot să mă pun în situaţia celor cu care vorbesc

Seara pot să plâng. Da, ştiu faza aia cu băieţii care nu plâng decât dacă sunt poponari. Pot să jur că n-am futut nici măcar o femelă în cur, cu atât mai mult o găoază păroasă dar nu mi-e ruşine să recunosc că mi se mai întâmplă să plâng. Spre exemplu, am obiceiul de a adormi cu hands-free-ul în urechi, iar acum câteva seri butonam radiou-ul şi am dat de o emisiune care suna ca o şedinţă la psiholog: cu oameni care sunau în direct şi îşi spuneau problemele. Ei bine, am plâns 10-15 minute încontinuu. Nu că m-aş fi regăsit în problema celui care sunase, pentru că pe el îl părăsise nevasta când a aflat că e bolnav şi i-a lăsat un copil, ce să mai absolut oribil. Da n-am plâns din cauza asta  ci pur şi simplu ca să mă descarc. Jur că metodă mai bună de de a te descărca decât plânsul nu există!  Am încercat şi violenţa şi nişte biluţe cretine cu rol de relaxare.. nu se compară cu plânsul. Ei bine, eu nu pot să plâng decât seara sau noaptea

Doamne cât am putut să bat câmpii despre ce mi se întâmplă mie seara şi chiar mai aveam de zis, dar ideea e alta. Încep eu să o iau uşor-uşor pe câmpii, sau există o explicaţie ştiinţifică pentru care se întâmplă chestia asta?

Vine o vreme

În viața fiecaruia dintre noi vine o vreme când simte că pur și simplu s-a săturat. Că nu mai vrea să ceară, că vrea să i se dea așa de-a moaca fără să facă nimic. O vreme în care totu’ e gri (am și apucături bacoviene mai nou) și parcă ți se ia de tot ce faci, ajugând să vrei să schimbi tot în viața ta, de la familie la prieteni și la orașul în care stai. O perioadă în care simți că locul tău nu e aici, că vrei să scapi, că ar fi fost mult mai bine să te fi născut în cu totul altă parte sau poate cu câteva luni mai târziu, suficient cât viața ta să fie cu totul alta.

Vine vremea când pur și simplu vrei să zici STOP! Nu îmi mai pasă de nimic, vreau să fiu singura persoană și singurul lucru care ar trebui să mă preocupe. Vreau să mă doară în cot și să fiu singur, să iau decizii doar pentru mine care să aibă doar legătură cu mine, fără ceilalți

Din păcate toate chestiile astea nu pot exista. Pentru că societatea în care și personalitatea noastră pur și simplu nu e concepută cu un buton de reset care să ia totul de la capăt. Eventual să apeși butonul până când ceea ce vezi în jurul tău te va mulțumi.

Acea vreme se numește noiembrie, iar sentimentul care o definește se numește frustrare. Frustrare maximă că nu pot fi, nu pot avea, nu pot face ceea ce îmi doresc….

Hollywood, here I come

Astăzi e o zi mare.

În adâncul sufletului meu ştiam că această zi va veni. Ştiam că orele petrecute în faţa oglinzii n-o să fie în zadar. Ştiam ceea ce alţii aveau să afle abia mult mai târziu. În sfârşit viaţa mea are sens şi ştiu că mă aşteaptă o carieră stralucită

Astăzi mi s-a spus că semăn cu George Clooney

P.S: Ştiu că George Clooney e un actor, dar nu asociez nici o figură cu numele ăsta. Şi nici nu stau să caut e google. Visul meu nu e să devin actor şi nu stau mai mult de 2 minute pe zi în faţa oglinzii