Arhive etichetă: cugetare

Puțină psihologie aplicată

Cineva îți propune ceva. O ieșire, o asociere, de fapt cred că e vorba de orice propunere…

Inițial zici nu. E posibil ca discuția să se încheie aici, dar e și mai probabil ca interlocutorul să aducă argumente în încercarea de a te convinge. Atunci începi să pari indecis iar el va ajunge probabil să se milogească. În momentul ăsta în subconștientul lui apare ideea falsă că are nevoie de tine și că ar trebui să facă orice ca să obțină ce vrea.

După o scurtă perioadă de milogeală îi dai motivul pentru care îi respingi propunerea. Unul care nu ține de tine. Ca de exemplu: n-am bani, am ceva de terminat și dacă reușesc…

Simțindu-se aiurea că a insistat atât și aproape s-a umilit, se va oferi să îți ia o parte din îndatoriri, doar ca să îi faci pe plac și să accepți ceea ce el ți-a propus.

Exemplu concret:

-Hai să bem un suc.
-Nea…
-Hai că e cald și oricum n-avem ce face.
-Hmm…
-Hai mă te rog, că vine și x și y și o să fie mișto.
-Băi nu, chiar aș vrea să vin că nu ne-am mai văzut de mult dar n-am bani.
-Lasă mă că fac eu cinste.

Da, știu că e urât din partea mea și că probabil tocmai am descoperit apa caldă, însă eu acum mi-am dat seama de motivele pentru care chestia asta nu dă greș aproape niciodată.

Scurtă cugetare – Fericirea pă sidiu

Sunt convins că toată lumea știe filmulețul ăsta cu actorii din Borat. Despre bredex, siduri și elemelix. Dacă nu, uite-l încă o dată aici.

Băi și totuși, oricât de amuzant ar fi omul ăsta, se gândește cineva că e fericit? Și dacă nu e, fericirea lui se rezumă la o nouă zi de coasă pe trei sute de mii cu care să-și poată lua 200 de grame de băutură alcoolică cu aromă de vodkă? El știe că în cel mai apropiat oraș oamenii trăiesc altfel, dar nu-l interesează. El e în altă lume și nu are nici un motiv să vrea să treacă în cealaltă. La ce îi trebuie lui școală când l-a intervievat ProTV-ul și a mai apărut și într-un film pe deasupra.

Am impresia că oamenii ăștia nu au cum să fie dependenți de droguri. N-ar avea de ce… Și mă gândesc, oare o soluție pentru găsirea fericirii n-ar putea fi lipsa informării? Ceea ce nu știi, nu te afectează. Desigur, acum e cam târziu, dar asta nu înseamnă că nu mi-ar plăcea să stau undeva în vârful dealului și să trec pe la magazinul din sat de două ori pe lună…

Îmi cumpăr ambulanţă

Ştiu că e mişto fraza aia cu salvatul vieţilor şi cu medicii de pe salvare care sunt gata să se sacrifice pentru ceilalţi şi mai ştiu că orice ai face salvarea nu vine în mai puţin de 30 de minute chiar dacă ţi s-a întâmplat ceva pe Eminescu, în faţa porţii Serviciului de Ambulanţă. Mai ştiu şi că dacă e vorba de o situaţie de urgenţă cretinopatele alea de dispecere de la 112 nici nu au chef să te asculte până nu îţi află toate datele, adresa, programul zilnic şi numărul de la pantofi.

Dar ideea e alta: Pe şoferii de salvare chiar nu îi verifică nimeni? Sau pur şi simplu pentru că au o maşină cu girofar sunt avizaţi să îl folosească ori de câte ori intră într-o intersecţie aglomerată. Nu de alta, dar am venit azi pe Colentina şi am mers oarecum paralel cu o ambulanţă d-aia privată… de la Puls sau BGS. Nu avea sirene sau girofaruri pornite şi era goală în spate. Toate bune şi frumoase până în intersecţia de la Obor care era aproximativ blocată. Evident, sirene, girofaruri şi tot tacâmul. Asta alături de alte 2 ambulanţe cu sirenele pornite! Minunat! Zgomot, haos, lumini, ce să mai – Bamboo în toată regula.

Sunt curios însă câte din cele 3 salvări aveau vreo urgenţă şi câte se grăbeau să o ducă pe doamna asistentă acasă… şi cum singur nu pot să îmi satisfac curiozitatea, mă aştept să existe un organ care s-o facă…

Şi bonus, una găsită pe flickr

Cugetare

Principiu de viață, concluzie sau cum vreți să îi spuneți:

Ori de câte ori viața are ocazia să ți-o tragă, nu-ți face speranțe… o va face!

©Ghenios

Deziluzii

Stau şi cuget. Când o forţă interioară mă mână să aflu lucruri despre anumite persoane şi reuşesc să le aflu, de ce oare absolut de fiecare dată când le aflu, mă deziluzionez şi îmi doresc să nu fi ştiut acele lucruri?

Încă una din întrebările retorice, al căror efect mă va urmări toată viaţa…