Arhive etichetă: Personal

Insert whatever here

Mă gândeam că singurul lucru care îmi place la orașul ăsta. Stop. Mă gândeam că singurul lucru pentru care orașul ăsta îmi lipsește atunci când nu sunt acasă este haosul. Forfota. Multitudinea de oportunități. Varietatea de „opțiuni” ale aceluiași fond. Faptul că nu există două numere de înmatriculare identice, străduțele care nu seamănă una cu cealaltă, faptul că orașul ăsta n-are cum să se termine pentru tine. E imposibil să mergi în toate locurile din București.

Chestia asta mă face să mă simt preocupat, când de fapt acel tip de context care îmi distrage intelectul de la regizarea propriului meu vis. Mă trimite într-o transă care creează dependență. Îmi lipsește zumzetul din oraș când nu sunt aici. Îmi sună nenatural ideea că în unele locuri din lume există moment în care nici un om nu se grăbește niciunde sau că toată lumea din acea comunitate doarme simultan.

M-a păcălit să cred că am nevoie de vibe-ul ăsta urban. Totuși, mă simt mai conștient ca oricând departe de oraș. 2 zile, până când sevrajul mă face să vreau să mă întorc la căcaturile de care cred că am nevoie ca să simt că sunt și eu complex ca ceilalți.

Nu recitesc niciodată lucrurile scrise aici, așadar nu știu dacă înșiruirea de fraze de mai sus poate fi numită text, dar am simțit lucrurile astea citind articolul Ralucăi. Știu că eu nu vreau să ajung așa. Nu vreau să trăiesc între oameni care mă consideră un om realizat doar pentru că îmi sună smartphone-ul la ora la care soarele nu apare din spatele blocului pe care îl văd în fiecare zi monotonă a vieții mele. Îmi pare rău pentru oamenii care mimează entuziasmul, pentru a nu-i dezamăgi pe cei care se așteaptă la asta din partea lor. Încă o dată, eu nu vreau asta pentru mine.

Și nici nu vreau să mă piș împotriva curentului doar pentru că oamenii din grupul căruia cred că vreau să îi aparțin o fac deja, așa cum fac pulifricii de aici.

Atunci când speri să te alegi cu vena spartă

Azi am semnat  luarea la cunoștință a faptului că una din colegele mele a fost diagnosticată cu tuberculoză pulmonară. Ca urmare, toți cei care au luat contact cu ea, sunt sfătuiți să-și facă analizele.

Dincolo de faptul că îi doresc toate cele bune colegei, ăsta e unul dintre momentele în care speri să te alegi doar cu o venă spartă. Tu ce ai face dacă ar trebui să stai în carantină ceva câteva săptămâni sau, așa cum a pățit omul ăsta, pentru câteva luni. Urmărește în clipul de mai jos în ce stadiu poate ajunge dileala  atunci când stai într-o cameră de spital și asta e tot ceea ce poți să faci.

Asta pe lângă faptul că doar  eu cunosc 3 oameni care mi-au spus că sunt bolnavi de rubeolă în această perioadă. Dar bonus, uite cât de scârbos e testul pentru TBC: Continuă lectura

Episodul 1: Renunțarea la fumat

Fumez de când am terminat clasa a 8-a. Mi s-a părut că eram culeanu, mai ales că fata care mi-a dat prima oară o țigară era cu vreo doi ani mai mare decât mine. Dacă îmi aduc bine aminte, un pachet de Pall Mall costa 3,8 lei. N-am încercat niciodată să mă las și nici nu am început să mă gândesc că ar fi cazul să renunț până acum vreo lună-două.

Mi-am dat seama că problemele de sănătate vin fără să te anunțe și că devin destul de labil psihic atunci când se întâmplă ceva cu organismul meu, iar cancerul pulmonar nu e o perspectivă care să mă bucure.

Așa că m-am gândit într-o seară, în timp ce încercam să adorm că ar fi cazul să încetez din a mai fuma. Citisem articolul lui Adrian Soare despre declanșatorii psihologici ai schimbării și mi-a picat fisa, brusc. Vreau să mă las de fumat! Continuă lectura

Căcat ca-n vremea revelionului

Intru în baia de pe holul căminului aproape chircit de durere. Mă încercase și în metrou și în drum spre casă, dar mai tare ca acum parcă niciodată. Trăiesc cele mai dureroase crampe de anul ăsta. N-am de ce să zic, vinul dulce n-are cum să facă bine la stomac.

Din baie iese o domnișoară care trece pe lângă mine fără să ne intersectăm privirile. Nici n-am avea de ce, doar amândoi trecem prin momente greu de povestit ale existenței noastre. Pe stânga, cele trei spații sacre destinate nevoilor fiziologice cel mai greu de stăvilit. Trei toalete separate de un zid de beton. Din cele trei se scurge, spre scurgerea din centrul gresiei o dâră galbenă de pișat.

Cu hârtia igienică într-o mână și tremurând de nerăbdare aleg toaleta din mijloc, intru și închid ușa. Un sentiment de ușurare a început să mă străbată din clipa în care am început să-mi desfac cureaua. Dar știu că nu e momentul să mă bucur. Rămân rațional căci atmosfera gravă îmi spune că greul abia acum începe. Așa că îmi trag pantalonii peste genunchi în timp ce mă aplec și cu mâna dreaptă pun sulul de hârtie sus, pe peretele care desparte cele două toalete. Și încep să levitez deasupra celei din micul meu spațiu intim.

2, 3… și! E bine. E moale. Mult. Ce să mai, cine a mâncat vreodată Danette știe ce se petrece în spatele ușii închise a toaletei din mijlocul băii de la etajul unu. Și levitez. Și levitez… din ce în ce mai mult Danette plonjează spre vasul ceramic deasupra căruia levitez.

E gata!

Aplecat și cu genunchii flexați, de frică să nu împrăștii Danette pe pantaloni, întind mâna dreaptă după hârtie. Mă simt oarecum mândru. Mă simt atât de satisfăcut încât nici nu mai contează că nu sunt în baia de acasă. Mai trebuie doar să închei socotelile cu locul care mi-a împărtășit cele mai intime trăiri pentru ultimele 5 minute. Mă întind după hârtie și…

Poc…. Continuă lectura

Bunicii. După o vârstă.

Bunica mi-a dat în seara asta: Piftie, cozonac, prăjitura Regina Maria și prăjitura cu Cremă albă. Dar să revenim la piftie. Acea piftie pe care bunica mi-a pus-o într-un vas de yena. Am căutat pe google, pentru că n-am cum să detaliez modul în care acele vase au capac, dar e absolut ineficient.

Eh și piftia asta în vas de yena a fost pusă de bunică în fața scaunului din dreapta, jos, în locul destinat picioarelor. Numai că bunica merge doar cu troleul sau tramvaiul și nu  prea știe cum e treaba cu străzile din București. Așa că la Foișorul de foc, când să fac stânga peste linia de tramvai și piatra cubică, piftia mea s-a făcut una cu mocheta, cozonacul și prăjiturile. Și ca să fie treaba și mai treabă, am mers cu căldura dată la maximum spre picioare. Că eu nu mănânc piftie și n-aveam de unde să știu că devine ciorbă dacă se încălzește :))

Cadoul de la bunicu’ a rămas intact. Pusesem deja Noul Testament și Psalmii în torpedo, să poarte noroc :))

Îți dai seama că nu e una din zilele tale bune

Când pleci cu farfuria din care ai mâncat, o duci în baie, dai drumul apei la duș, uzi bine farfuria, iei săpunul din săpunieră (cred că așa îi spune), freci bine farfuria cu el descrind cercuri imaginare pe suprafața farfuriei, când ai brusc o revelație și știi sigur că nu ar trebui să faci asta.

Pilaf

Curs de informatică. Profa de informatică explică nu știu ce. Cade curentul în cartier. Beznă în sală. Profa de informatică:

-Vă rog să așteptați să stingem stațiile! (calculatoarele la care am lucrat)

Și a doua:

-Andrei, ai vreun ban pe card?
-Habar n-am, stai să mă uit.

Scot liniștit portofelul din buzunar, scot cardul, mă uit 10 secunde la el…. D’oh!