Profesioniștii există


Dacă mă enervează ceva mai rău decât emitenții de opinii neargumentate, e clar vorba despre cei care au senzația că sunt în măsură să vorbească despre ceva. Să zicem că n-are nici un sens să-ți bați capul cu cei care nu știu să îți explice de ce au făcut o alegere, de ce au acționat într-un anumit fel sau de ce cred ceva. Asta e, sunt săraci cu duhul, iar facultatea tinde să-mi confirme faptul că sistemul de învățământ românesc nu face decât să-i ajute pe ăștia care nu gândesc foarte tare să meargă mai departe și încearcă să le dea în cap celor cu oarecare idei. Oricum, nu ăsta e subiectul discuției.

Însă mai există un gen de oameni, care nu sunt săraci cu duhul sau care au înțeles că e aiurea să fii prost și care încearcă să-și depășească condiția. Și de cele mai multe ori au senzația că reușesc. E vorba despre tipologia omului implicat în orice formă de activitate care l-ar putea face pe el să se simtă mai deștept. Gen labe de organizații studențești sau mizerii precum „parlamentul tinerilor”. Toate astea le dau impresia membrilor că ei sunt niște importanți, care fac o grămadă de treburi importante cu scopul de a-i forma pentru viitoarele lor cariere de politicieni, manageri sau la ce altceva mai aspiră masa tinerilor din zilele noastre.

Exemplu concret: În liceu, un puștiulică mega interesant îmi explica despre cum visează să devină președintele elevilor ca să poată ajunge să aibă relații cu tot felul de oameni importanți, iar peste vreo trei ani, când va da bacul să aibă o pilă la directorul liceului și să-l treacă mai ușor. E irelevant să vă mai zic că directorul era pe combinație cu un partid politic, același partid de la care venea primarul de sector și că ăștia mici erau masă de manevră și distribuitori de fluturași electorali atunci când era nevoie. Nu, ei acumulau experiență politică.

Și acum stau strâmb și mă întreb: Să mă pun la mintea pulifricilor îndoctrinați care se cred mult mai sculă pe basculă decât sunt de fapt, sau să încerc să le ignor aerele de atotcunoscători într-un domeniu, mai ales că pot să port liniștit pulover pe gât și că plouă la fel de tare dacă nu încerc să îi explic prostului că e îndoctrinat și că își ratează adolescența încercând să pară implicat?

Poza e furată de pe profilul de facebook al Inițiatvei Tinerilor pentru Modernizarea României

Postează un comentariu!