Arhive etichetă: TV

Cică ar fi caniculă

Sunt norocos pentru că taică-miu s-a gândit să dea drumul la AC înainte să plece, aşadar am putut dormi până pe la 10:00 fără să mă trezesc din cauza căldurii, iar până acum nu am scos nici măcar capul pe geam, darămite să ies din casă

Însă mi se pare stupid ce fac ăştia de la TV, în special de la posturile de ştiri o ţin într-una cu subiectul ăsta. Eu înţeleg că e caniculă şi că mor bătrânii pe stradă, dar a mai fost căldură şi va mai fi, nu  e prima oară. Chiar e necesar să facem reportaje de la fabrica de gheaţă, să trimitem pipiţe la Giurgiu care să pună cuburi de gheaţă pe asfalt sau să o trimitem pe o fată la fântânile de la Unirii ca să facă reportaje în direct din oră în oră? Dar mă rog, în ţara asta ne-am obişnuit să facem ştiri din toate căcaturile2

Să spânzurăm desenele animale

Cine mai aruncă din când în când câte un ochi pe blogul ăsta ştie că părerea mea despre majoritatea (hai să nu le zicem femei, că până pe la 25 de ani merge mai bine fete) persoanelor de sex feminin nu e tocmai fericită. Că sunt ciudate, că au apucături de prin filme, că nu prea sunt în stare să poarte un dialog banal (că nu mă aşteptam la noţiuni de politică internă) că sunt curve, că tot timpul au drame sentimentale şi aşa mai departe

Astăzi am stat şi m-am uitat puţin la TV, evident că n-am faţă şi nici inteligenţa necesară ca să înţeleg ce zic oamenii ăia pe Discovery, aşa că m-am uitat vreo oră şi ceva pe Fox Kids (sau Jetix, mai nou) unde ştiam că sunt desene mişto gen Viaţa cu Louie, Lumea lui Bobby, Pisoiul Eek şi aşa mai departe, în principiu desene animate destul de paşnice, amuzante pe care le putea urmări şi un copil de 4-5 ani şi un adult, fiecare dintre ei înţelegând alceva din ele.

Dar să revenim, în aproximativ o oră am vazut 3 desene animale diferite. Primul era cu nişte fete care pe lângă deziluzii sentimentale aveau şi probleme cu oridne de restricţie, cereri de transfer şi intervenţii telepatice din partea unor necunoscuţi în visele lor… da, deplasat şi stupid.

Al doilea desen animal se numea WITCH (sau WICH, că n-am înţeles exact) era despre… aţi ghicit nişte adolescente cu puteri paranormale a căror principală problemă era… desigur, relaţia lor cu băieţii, relaţie tradusă simplist prin „dacă mă sărută data viitoare”

Al treilea se numea Spioancele (ştiu pentru că se uitau colegele mele la aşa ceva) şi era despre trei fete care salvau lumea, asta în mod evident când… nu salivau după bărbaţi pe stradă

Şi stau aşa să mă gândesc, care e vârsta maximă până la care se uită copii la desene animate? Eu am renunţat pe la vreo 12 ani pentru că deja mi se păreau stupide, aşadar o fată de maxim 12 ani ce ar trebui să înţeleagă? Că e bine să te arzi cu mai mulţi simultan, că ar trebui să te dai la toţi ciumpalacii pe care îi vezi pe stradă sau că dacă nu eşti în stare să salvezi lumea ar trebui să ai ca unic scop în viaţă a te combina cu cât mai mulţi

Şi eu care dădeam vina pe Rebelde pentru comportamentul imbecilo-pueril al generaţiei mele…

Dr House-Sezonul 2

Dr HouseDin 7 aprilie AXN va difuza seria a 2-a din serialul Dr House. Pot să spun că mor de nerabdare [blushing].

Ştiu că există torrente şi că în doua zile aş putea să vad toat seria dar… de-abia aştept. Dr House Ruleaza fiiiin!!

Ştirea

Dr. House

Recomandarea mea pentru seara asta: Dr. House. E facut pe ideea de succes a serialelor cu medici gen The E.R. si Grey’s anatomy, însă are ceva special…se axează pe mentalitatea şi povestea de viaţă a unui singur personaj, bine conturat şi cu o personalitate impresionantă

AXN ora 23:00. 2 episoade. Vizionare plăcută

Dane, unde esti?

Dan Diaconescu a disparut de la OTV, iar acum Dan Diaconescu Direct e prezentat de o duduie. Sa se fi ascuns Dan ca sa aiba Luis Lazarus ce investiga?! Ca Elodia deja e fumata

Numai timpul va elucida misterul…Pentru ca nici nu stiti ce pierdeti!