Arhive etichetă: Open Source

Părerea mea despre ACTA și piraterie

Sigur că lobbiștii sunt niște animale care nu au altă treabă decât să vândă influența lor pe bani mulți unor corporații care vor să câștige bani și mai mulți. Dar motivul pentru care trebuie să-i urâm este pentru că sunt niște curve, nu pentru că vor să facă bani. Toată lumea vrea să facă bani. Și tu și eu vrem să facem bani.

Faptul că îi urâm pe cei care au bani, nu numai că ne transformă în niște frustrați care văd lumea în culori închise (cam ca babele care bat în calorifer când aud că cei din alte apartamente nu sunt la fel de singuri ca ele) dar ne și consumă timp prețios pe care am putea să-l folosim tocmai ca să ne gândim și să încercăm metode de făcut bani. Asta e filosofia mea despre lume și viață.

Și așa ajungem la subiectul ACTA, PIPA, SOPA sau FOCA. Suntem prea ocupați să fim supărați că niște companii care au tot dreptul să facă bani de pe urma materialelor pe care le distribuie, vor să facă și mai mulți bani. Sigur, la nivel de discurs supărarea ni se trage de la faptul că furnizorii de internet vor fi nevoiți să controleze tot ce trece prin firul lor de internet. Că ne invadează intimitatea și alte lucruri de genul ăsta legate de drepturile omului.

Imaginează-ți următoarea situație: dacă tu ai fi taximetrist, iar în mașina ta s-ar urca niște oameni cu cagule pe față și un seif, iar proprietarul seifului ar veni apoi la tine să te întrebe unde i-ai dus pe ăia cu seiful nu ți s-ar părea normal să-i spui? Altfel ai fi complice. Eh, după părerea mea, în povestea asta ISP-urile sunt taximetriștii iar clienții, cei cu seiful.

Adevărul este că în discuția despre ACTA nimănui nu-i pasă de faptul că ISP-ul se uită la ce downloadezi tu. El oricum dacă vrea se uită, iar dacă tu faci trafic către tracker.filelist.ro e clar că nu trimiți pinguri doar așa, să vezi dacă merge, nu? Deci dacă vrea să știe, ISP-ul știe. Că doar ISP-ul nu e prost.

Pe noi ne deranjează că nu mai putem trage de pe net ultimul Harry Potter sau că n-o să mai avem pe torrente albumele la 320Kbps, a doua zi după ce apar Continuă lectura