Arhive etichetă: farmacie

Farmaciștii

De multe ori am senzația că doctorii sunt puși acolo de ochii lumii, doar ca să îi ajute pe farmaciști când aceștia din urmă au prea multe pe cap. Și culmea e că senzația asta mă apucă doar când intru într-o farmacie. De exemplu, de câte ori nu vi s-a întâmplat să mergeți cu rețeta în dinți, eventual cu vreunul dintre cele patru membre în punguță să vă luați medicamentele prescrise, ca să aflați cu stupoare că de pe toată lista, doamna farmacistă nu vă poate oferi decât aspirina. Restul medicamentelor nu sunt în stoc, dar ce noroc pe tine, au unele mult mai bune. Mai scumpe ce-i drept, dar ce nu face omul pentru sănătatea lui?

Altă chestie mișto care mi s-a întâmplat în farmacii era pe vremea când intenționam să mă automutilez stil Van Gogh. Nu voiam să îmi tai urechea, ci sătul de incompetența unui dermatolog de la Colentina care nu a reușit să vadă un chist sebaceu din spatele lobului urechii mele, mă decisesem să profit de faptul că am văzut toate cele 6 sezoane din House MD și să mă operez singur acasă.

Planul meu a mers până m-am lovit de farmacista din colțul blocului meu care a refuzat să-mi vândă o seringă subțire pentru insulină. E drept că i-am cerut o seringă d-aia de drogați dar asta nu conta atât de tare. Degeaba îi arăt urechea, degeaba îi spun de tratamentul primit de la dermatolog, degeaba îi arăt venele, degeaba mă ofer să iau doar acul și chiar să mă masacrez acolo în farmacie. Ea nu și nu. O să spuneți că avea dreptate, că eram dubios și că n-avea de unde să știe că eu nu îmi rupeam venele cu heroină. Cu atât mai mult, dacă aș fi fost în sevraj ar fi trebuit să-mi dea seringa respectivă. Desigur, stimabilii farmaciști n-au cum să înțeleagă că în momentul în care nu pot să facă rost de seringi, drogații le pasează de la unii la alții.

Și ca să vă spun de unde am pornit cu postul ăsta, e vorba de comentariul meu de pe blogul crisia.net

Noroc cu intuiția voastră de farmaciști, că altfel poate puteam să cumpăr și eu de la farmacie o seringă de insulină pentru o depunere minusculă de sebum în spatele urechii. Dar deh, degeaba îi arăți venele farmacistei dacă ea știe sigur că o să bagi heroină în tine.

Trecând peste asta, (am auzit că s-ar fi interzis) dar în bucurești mergea cam așa discuția:
-Sărumâna, am o tuse neproductivă. Ce îmi dați? Bunicul mi-a recomandat Tussin Forte și a zis să îi iau și lui una dacă aveți, că el a rămas fără.
-Sigur, ia 2 cutii. Am văzut asta cu ochii mei…

O altă problemă ar fi cea a Regennon-ului care se vindea la farmacia de lâng

ă fostul meu liceu la liber, deși erau destul de nemulțumiți elevii că l-au scumpit. Dar tot la aceeași farmacie un coleg s-a dus să ceară o pastilă din clasa benzodiazepinelor. Una singuă pentru că o pățise urât cu niște amfetamine legale de la spice shop , care nu făceau decât să provoace insomnii, paranoia și psihoză în doze extrem de mici și o depresie oribilă când efectul începea să treacă. Oricum, el a redozat ca să scape de starea proastă și ajunsese la 5 zile fără pic de somn. Îți imaginezi cum arăta și cum nu era în stare să vorbească sau să se concentreze.

Ei bine, aceeași farmaciestă care vindea Regennon fără rețetă a refuzat să-l ajute trimițându-l la camera de gardă. Ținând cont de procedura care trebuie respectată în cazul consumului de droguri la spitale care implică anunțarea autorităților, prinților etc. tu ce crezi, s-a dus sau nu? Dacă puștiul făcea infarct sau cine știe ce accident vascular, avea farmacista vreun strres? Nu.

Și da, e o prostie să generalizezi, însă din păcate nu toată lumea înțelege unde îi e locul și de multe ori oameni ca ei fac mai mult rău decât bine. Cam atât!

Anunțuri