Eu, Oana, Korom și Vodafone


Contextul

Vodafone Logo

Image via Wikipedia

Am abonament la Vodafone de… habar nu am cât timp. De fapt nu eu am, ci tata are. Tata e abonat al Vodafone din ’98 sau ’99. Eu am același număr de telefon de prin clasa a 5-a sau a 6-a, iar acum sunt în anul 2 la facultate. Pentru cine vrea să facă calculul nu am rămas repetent niciodată și am luat BAC-ul din prima 🙂

Abonamentul meu actual costă 7 €. Îl am de vreo 3 sau 4 ani.  Am inclus în el 700 de minute în rețeaua Vodafone, 700 de mesaje în rețea și 70 de minute naționale. Și mai am o opțiune de internet pe mobil cu 4 €. Deci, în total, cam 11 € se duc la Vodafone în fiecare lună doar de pe numărul meu. Plus 24% TVA.

La cartela preplătită, cu 5 € / lună primești 3000 de unități (adică fie că vorbești un minut, ori dai un SMS se consumă tot o unitate) în rețeaua Vodafone, 75 de unități naționale și 15 MB de trafic pe mobil. Păi la asemenea diferențe să nu renunți la abonamentul extrem de scump și să-ți iei cartelă preplătită? Mai ales că am homebank de la ING și pot să-mi încarc cartela fără să-mi mișc picioarele.

Patrulaterul comunicațional

Așadar, sun la *222 și le spun că vreau să trec pe cartelă, motivând diferența uriașă dintre actualul abonament și oferta de la cartela preplătită. Mi se spune că trebuie să aștept 30 de zile până să se poată rezilia contractul. Ciudat, zic. Nu-mi aduc aminte să fi anunțat pe cineva de la Vodafone cu 30 de zile înainte să fac abonamentul și totuși nu au avut nici  o problemă să-mi ia banii. Pentru înslesnirea lecurii, trecem însă peste acest amănunt neimportant.

Cert e că peste aproape două săptămâni mă sună o domnișoară, Oana Bădoi fiind numele dânsei. Sună și se prezintă „Bună ziua, sunt Oana de la Vodafone”. Îmi spune că a fost autorizată să-mi ofere un abonament în aceleași condiții ale cartelei preplătite. Adică 5 € pentru 3000 de unități vodafone, 75 de unități naționale și 15MB de trafic. Toate astea pe abonament. Adică nu mai stau să încarc în fiecare lună contul și nici nu mai plătesc adaosul comercial al celui de la care cumpăr codul de reîncărcare.

Zis și făcut. Peste câteva zile urma ca abonamentul meu să se modifice, respectând aceleași condiții de la cartelă.

Astăzi, tata sună la *222 să se intereseze în legătură cu alt abonament al cărui titular e, iar din vorbă în vorbă ajung la oferta pe care mi-o propusese Oana de la Vodafone. Domnul Korom, angajat al Vodafone rămâne mirat când își citește ecranul din față. Nu înțelege de unde am scos oferta respectivă. Pe monitorul din fața sa scrie 3000 de unități Vodafone cu 5 € pe lună. Nici vorbă de unități naționale sau de trafic de date.

Concluzia simplă e că domnișoara Oana m-a tras în piept. Sau m-a mințit cu bună știință ca să-și ia comisionul, din moment ce cu dânsa vorbisem ceva, iar în sistemul intern Vodafone scrie altceva. Fac din nou cererea de a trece la cartelă preplătită, numai ca să nu fiu legat de niciun contract cu astfel de oameni.

După 10 minute, domnul Korom îl sună pe tata să-i spună despre ofertă. Întrebat fiind despre motivul pentru care nu a sunat Oana de la Vodafone, domnul Korom i-a spus tatei că habar nu are, doar că Oana a țipat la el și l-a pus să sune înapoi. Convorbirea s-a încheiat aici.

După alte 10 minute, mă sună și Oana. Care îmi spune că rămâne valabilă oferta negociată de noi în prealabil și că domnul Korom a avut un moment de neatenție. Toate astea în timp ce urla în telefon la tata, ca să nu cumva să vorbească el mai mult sau mai tare decât ea.

Acum de partea cui o fi adevărul, habar nu am, însă în cazul în care Oana nu a vrut să mă tragă în piept, afirm plin de convingere că pe mine nu mă privește comunicarea internă a Vodafone. Însă știu că nu-mi plac țațele care aruncă pisica în ograda altora.

Concluzii

  • Cred cu tărie că domnul Korom, operatorul serviciului de relații cu clienții nu are nici o vină pentru ceea ce a citit pe monitor, mai ales că l-a lăsat pe tata să aștepte câteva minute în telefon pentru a se consulta cu supervisorul său.
  • Vă sfătuiesc ca indiferent de motivele pentru care comunicați cu Vodafone să folosiți o metodă scrisă. Ce e scris, rămâne scris, mailurile rămân în inbox, iar cu nesimțiții nu ai altă soluție decât să fii și mai nesimțit. Altfel, riști să te trezești că ai fost de acord cu altceva decât ai discutat.
  • Mi-e ciudă că oameni ca Oana de la Vodafone, care a terminat facultate de PR și face master în comunicare la SNSPA, ajung în poziții despre care nu știu cu ce se mănâncă și ignoră importanța relațiilor publice în viața organizației pe care o reprezintă. Reprezentantul unei organizații nu țipă la clienți, indiferent cât de bătuți în cap sunt aceștia.
  •  Dacă aveți posibilitatea, portați-vă numărul la Orange. Am avut ocazia de a asculta zeci de oameni care au folosit serviciul clienți al Orange și majoritatea s-au declarat foarte mulțumiți de acesta.
Anunțuri

30 de gânduri despre „Eu, Oana, Korom și Vodafone

  1. Pingback: Eu, Oana, Korom și Vodafone | Anndrei | Șmen.ro

  2. Krieger

    Eu am renuntat anul trecut la Vodafone pentru Orange. Mi`a placut foarte mult orientarea lor catre smartphone`uri, site`ul simplu de utilizat si suportul tehnic binisor pus la punct. Pana acum nu am de ce sa ma plang de ei.

    Răspunde
    1. Andrei Autor post

      Eh. E chestie de apartenență la valorile brandului și mai ales de faptul că sunt oameni cu care ești conectat non-stop și cu care, din considerente economice, trebuie să fii în aceeași rețea.

  3. Ariel Constantinof

    Băăăăăăăăă, păi vreau şi eu aşa ofertă pe vodafone. am abonament din 98 la ei şi plătesc 100 ron pe lună pentru câteva zeci de minute naţionale (50) şi pentru 60 de minute în reţea + net.

    Eşti nebun?!

    Pe orange dau la cartela 25 de ron pe lună şi am nelimitat în reţea (minute sau mesaje), 50 de minute şi mesaje naţionale şi net la infinit!

    Nu renunţ la Voda’ pt număr. Dar … dar… dar e prea tare ce ai făcut tu. Vreau şi eu. Deci dacă-i ameninţ se rezolvă?

    Răspunde
    1. Andrei Autor post

      În principiu, la orice operator se rezolvă dacă îi ameninți că pleci.

      Eu nu am sunat să ameninț, ci doar să le zic că mă simt furat la abonament, deși sunt client vechi, în timp ce unul care n-a folosit niciodată rețeaua lor își poate cumpăra cartelă și poate avea parte de o ofertă mai bună.

      Sunt convins că dacă le explicam că vreau să-mi portez numărul la Orange, unde cu 5 euro primești asta scoteam un abonament și mai bun.

      Oricum, contractul actual e făcut pe 6 luni. Peste 6 luni am de gând să le cer telefon la preț special dacă vor să continuam colaborarea.

  4. alexa dogaru

    Am avut si eu abonament la Vodafone si mereu ma certam cu mama ca faceam cost. De fapt, eu ma incadram in minute si sms-uri, da`tot timpu`-mi umflau factura. Am trecut la cartela si-acu`totu-i OK. (desi alea 75 de minute nationale nu-mi ajung…)

    Răspunde
    1. Andrei Autor post

      Pe mine mă deranja faptul că nu aveam SMS-uri naționale. De acolo venea costul suplimentar în fiecare lună. Ori să plătești 12 Euro/lună + TVA pentru ceva ce ai putea avea la jumătate de preț, mi se pare furăciune. Sau naivitate din partea mea.

  5. ramona

    da, mai ales daca esti client vechi. Si eu am vrut sa-mi portez numarul pe cosmote si brusc si-au dat seama ca sunt client de nu stiu cati ani si pot sa-mi ofere mie si fratelui meu acelasi abonament ca Andrei, plus inca 25 min nationale, la 3.5 € fiecare abonament. Nu am putu sa-i refuz :)) si acum am si cartela cosmote. Totusi mie imi place vodafone si nu am avut nici o problema cu ei. Doar atunci cand am schimbat abonamentul au fost putin cam stresanti,m-au sunat de cateva ori pt ca nu eram sigura

    Răspunde
    1. Andrei Autor post

      Cel puțin pentru mine, clienții rețelelor de telefonie mobilă se împart în felul următor:

      Orange: Ăia de la țară care nu aveau semnal decât de la Dialog la ei în sat atunci când au ales pentru prima dată operatorul.

      Cosmote: Toți sărăntocii. Ăștia sunt oamenii care nu sună decât în Cosmote pentru că au o gârlă de minute pe care n-au cum s-o folosească. Nu se pune problema apelului în altă rețea, pentru că nu au credit. Sunt dispuși să folosească o rețea care merge prost, numai de dragul de a avea multe minute cu care nu au ce face.

      Vodafone: Restul. Nu neapărat oameni educați, dar cel puțin la curent cu noutățile, datorită zumzetului din orașele în care trăiesc. Oameni care sunt obișnuiți să vadă pe stradă hipsterițe cu maxilar pătrat precum sinistra aia din campania Maximia.

      Aștept comisionul de la vodafone pentru insight-ul pe care l-am furnizat

    2. Iulian

      Nu merge la toate rețelele treaba cu închid abonamentul. Eu eram abonat la cosmote de ani de zile și n-au avut nicio problemă cu asta când le-am spus că-l inchid din cauza ofertei la cartela frog. Care ofertă sună cam așa: Pentru 5 euro am (3.000 minute și 3.000 sms-uri în Cosmote, nelimitat în Frog (mms, sms, minute), 70 de minute și 70 sms-uri naționale, 250mb trafic, dar și web&walk…nelimitat)

    3. Andrei Autor post

      @Iulian: Frog nu e produsul ăla al Cosmote care încearcă să se diferențieze de brand tocmai pentru că și-au dat seama că mai au câțiva clienți care nu sunt țărani?

    4. Andrei Autor post

      Adică ai trecut de la Cosmote la Cosmote? Eh, asta zic. Customer service-ul lor e mai prost decât la alții. Crezi că prețurile mici vin fără nici o repercursiune?

    5. Iulian

      Îmi convenea și abonamentul Cosmote, doar că dădeam 12 euro și aveam cam ce am acum, mai puțin partea cu web&walk. Deci da, am trecut de la Cosmote la Cosmote. Dau cu 50% mai puțin și am unele beneficii.
      La mine se justifică faptul că am Cosmote. Chiar vorbesc 3000+ de minute lunar (mai fac și eu și altceva?). Nu știu însă câți fac treaba asta și dacă nu o fac, care e treaba cu Cosmote?

    6. Andrei Autor post

      @Iulian: Mi se pare de căcat să vrei să suni pe cineva, să primești information tone-ul cu „Sunteți în rețeaua Cosmote”, iar în același timp destinatarul apelului să primească SMS de tipul „un apel ratat de la…”.

      Plus că e enervant de mare numărul celor care pun accentul pe cel de-al doilea „o” atunci când pronunță „Cosmote”.

  6. sandy

    Eu la vodafone am cu 9 euro
    800 Min VF Ab
    125 Min Nat Ab
    100 min/SMS nat promo

    Am negociat f dur in favoarea cator mai multe minute nationale caci vorbesc cu multe pers in alte retele. De net nu m-am atins…caci am un telefon Android (care sper sa se transforme cumva peste noapte in tableta) cu o cartela de net de la RDS care net non stop si gratis.

    Răspunde
    1. Andrei Autor post

      Comentariul tău a ajuns în spam. Recomand un mail la akismet pentru a te scoate din listă

      Așa mi se pare normal și sănătos. Dacă nu ești taximetrist sau șofer de autobuz să dormi cu handsfree-ul în ureche, nu ai ce să faci cu mai mult de 500 de minute în rețea.

  7. Ariton Cristian (@cristi_ariton)

    Cei de la Orange sunt praf. Ma gandeam sa trec la Vodafone doar ca sa nu mai am de-a face cu reprezentantii relatiilor cu clientii de la Orange. Mint cu nerusinare. Ma suna „Adina de la Orange” si imi propune sa testez o optiune de roaming pentru o luna, urmand sa ma sune ea ca sa stabilim detaliile. Dupa o luna aflu ca optiunea nu poate fi modificata/anulata decat dupa un an. Si exemple pot sa mai dau… Asta in conditiile in care factura lunara e in jur de 300 lei. Chiar isi bat joc!

    Răspunde
    1. Andrei Autor post

      Dacă ai citit postarea, ai văzut că nici Vodafone nu sunt departe când e vorba de minciuni spuse doar pentru ca pizdulici specializate în business communications să pară că își merită leafa.

    1. Andrei Autor post

      Înțeleg că te oftici? Lasă, poate la anul poți și tu să dai examen de admitere la facultate :))

  8. John

    Salutare.

    Am lucrat in cadrul ambelor companii Orange si Vodafone si vreau sa va spun ca diferenta este destul de mare intre cele doua companii, cel putin la relatii cu clientii.
    Daca suni la 411 ( rel clienti Orange abonamente) poti nimeri intr-un call center partener gen CGS sau Bosh in care sunt persoane nepragatite pentru a oferi suportul pentru care ai nevoie, pe cand Vodafone stau bine la nivel de relatii clienti pentru ca au call center propiu , nu parteneri.
    Angajatii sunt bine instruiti, supervizati, si sunt responsabili pentru solutionarea unei probleme.
    Cosmote stau foarte bine la oferte de achizitie dar pe urma te fac sa ajungi la balamuc prin relatii clienti sau prelungiri de abonamente. La retea mai au de lucrat. Atuul lor sunt minutele catre Romtelecom si telefoane ieftine.
    Vodafone am inteles ca vor fi primi care vor introduce tehnologia 4G, si de la 1 octombrie au oferte foarte bune la abonamente cu 50% mai multe beneficii.
    Va recomand sincer, Vodafone.

    Răspunde
  9. Pingback: ING: Cel mai slabi agenți de vânzări

Postează un comentariu!

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s