Peisaj de primăvară. Căcat pe trotuar


Nu există început de primăvară în București care să nu-mi aducă pe buze cele mai dulci vorbe pe care limba română le poate cuprinde. La adresa rudelor decedate din partea mamei, la adresa organelor genitale ale rudelor de gradul întâi, ba chiar și a cavităților bucale ale acestora. Uneori, când simt că avântul lexical mă năpustește, îndrăznesc să asociez organe genitale cu cavitățile bucale și mai departe, chiar cu esofagul.

Oricum, subiectul acestor construcții semantice îmi este rareori cunoscut. Îndrăznesc să intuiesc că ar fi vorba despre primării, stat, oameni, clima temperat continentală, curenți de aer polar sau chiar soarta care a decis că trebuie să mă nasc aici și nu într-un loc în care problema zilnică este nisipul care îți intră în sandale.

Până azi. Azi știu cui mă adresez. Dragi posesori de câini minusculi, de apartament, vă doresc să vă iasă pe urechi atâta căcat de câine cât cel în care am călcat eu azi. Așa cum iese el la suprafață de fiecare dată când se topește zăpada, aș vrea să vă iasă și vouă pe nas. Dar să nu iasă așa, cu una cu două, ci să stea acolo o perioadă. Cam cât au stat căcații ăia înghețați la adăpostul zăpezii de pe trotuar, din momentul în care voi ați decis că e sub demnitatea patrupedului vostru să se cace unde sunt nămeții mai mari, ci l-ați îndrumat să o facă în mijlocul drumului. Că doar nu o să stea Lassie cu curul în zăpadă, nu?

Anunțuri

4 gânduri despre „Peisaj de primăvară. Căcat pe trotuar

    1. Andrei Autor post

      Spune-i că încă n-am călcat în căcat de Colentina, dar dacă va fi cazul îi voi transmite toate cele bune :))

  1. George

    Intr-o tara civilizata oamenii iau rahatul de pe jos, la noi se rahatesc unde vor si acolo ramane. E josnic pt ei sa faca asta, insa recent am vazut o babuta cum ii stergea balele cainelui cu batista. Am ras tot drumul pana acasa.

    Răspunde

Postează un comentariu!

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s