Dragi bicicliști


Înțeleg că e la modă să fii biciclist, să protejezi mediul, să o arzi histăraș. Habar n-am, nu mă interesează motivele pentru care militează oamenii pentru mersul pe bicicletă. Eu prefer să-mi țin mucii în interiorul nasului în octombrie și să merg cu metroul.

Mai înțeleg și că pistele pentru bicicliști din București sunt făcute ca să se poată număra kilometri, nu ca să sară cineva peste mașinile parcate pe pistă sau peste stâlpii ăia de la marginea trotuarelor. Mai înțeleg că acolo unde nu există un metru pentru circulația pietonilor pe lângă pista pentru bicicliști sunt „piste” comune pentru pietoni și bicicliști, iar pietonii sunt în majoritatea lor niște bezmetici care nu se uită peste umăr când schimbă direcția sau se opresc brusc.

Băi, dar nu pot să înțeleg de ce bicicliștii sunt incapabili să vadă săgețile. Bun, sunt două dungi galbene, un desen cu o bicicletă, iar imediat lângă o săgeată. MARE.

Dragi bicicliști, înțeleg că sunteți nedreptățiți de orașul în care trăim și că în Amsterdam e „viața”, dar hai să încercăm să nu mai mergem pe contrasens pe pista pentru bicicliști. Măcar pe bulevardele unde există pistă și pe un trotuar și pe altul, cu sensuri diferite de circulație.  La fel cum voi sunteți incomodați de pietonii care merg pe pistă și pietonii sunt de multe ori incomodați de un trotuar aglomerat, dotat cu pistă de biciclete, dar pe care nu au loc doi oameni să treacă unul pe lângă altul. De-asta aș fi recunoscător dacă ați merge pe pistele pentru bicicliști în sensurile indicate de săgeată. Ca să mă pot uita în față când calc pe pistă și totuși să mă pot da la o parte dacă văd pe cineva cu bicicleta apropiindu-se.

În speranța că măcar un biciclist va citi chestia asta, îi mulțumesc!

Anunțuri

Postează un comentariu!

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s