La ce mă gândesc eu când am timp


Pensionari

via Wikipedia

Știi genul ăla de oameni care pleacă în concediu, asta dacă nu sunt deja la pensie, câte două-trei săptămâni prin țară, cu 300 de lei în buzunar? Ideea e simplă: genul ăsta de oameni nu dă nici un leu pe cazare în astea două-trei săptămâni. Ei pur și simplu anunță o cunoștință că vin în vizită și pleacă.

De acolo, de la cunoștința A, sună la cunoștința B și anunță că o să treacă în vizită o zi, două, trei. Dacă, din varii motive, cunoștința B este ocupată/nu e acasă/n-are chef, șederea la cunoștința A se prelungește până la alte instrucțiuni. Doar în cazuri de forță majoră, oamenii de genul ăsta schimbă traseul spre cunoștința C. Trenul e scump, iar cupoanele de călătorie pentru pensionari sigur au scris, pe plicul în care vin, „Folosește-le cu înțelepciune”.

Știu atât de multe lucruri despre oameni de genul ăsta pentru că am obiceiul să fiu gură spartă și să mă bag în vorbă cu orice octogenar dornic de atenție atunci când merg cu trenul. Plus că, fiind în vizită la țară, bunică-mea s-a trezit cu o babă pe care n-o mai văzuse de vreo 43 de ani, dar căreia i-a făcut plăcere să deguste aproape un litru de răchie de prune ca-n ardeal ca aperitiv, iar la desert jumătate de bidon de bere, timp de două zile, timp suficient s-o trag de limbă și să-mi spună că ea, de fapt, s-a autosuspendat 30 de zile de la întreținere și că n-are cum să ajungă acasă mai devreme că o vede administratorul.

De ce am scris 254 de cuvinte ca să povestesc cum își petrec pensionarii concediul? Pentru că mă gândeam la un program de home-sharing în România, făcut pentru pensionari. Ei spun în ce orașe vor să se ducă, în funcție de numărul lor plătesc un mic comision (gen 5 lei pe oraș/zonă) și în câteva săptămâni (maxim 6) tu cauți oameni în fiecare oraș/zonă pe care vor ei să-l viziteze, iar ei  pleacă într-un sejur prin țară. Planificat, cu biletele de tren rezervate în avans de organizație.

În rest, mâncarea și cazarea sunt asigurate de gazde. În schimbul acestui serviciu, pensionarii se obligă să țină la ei acasă și să hrănească străini atâtea zile pe an câte au fost și ei plecați în casa altor străini. Și ca să nu existe diferențe semnificative în ceea ce privește condițiile oferite de fiecare participant la programul ăsta, se formează categorii sociale apropiate, în funcție de valoarea ultimului talon de pensie.

Plus că n-ar fi foarte greu să promovezi lucrul ăsta, mai ales că pensionarii au un profil de consumator destul bine delimitat, interacționând în special unii cu alții (sursa: cercetare empirică realizată chiar de mine), deci să sponsorizezi câțiva ca să facă popular serviciul ar trebui să fie suficient dacă iei în calcul și promovarea orală (word of mouth, zic) de care ar putea să se bucure chestia asta.

Cum ți se pare chestia asta?

Anunțuri

Un gând despre „La ce mă gândesc eu când am timp

Postează un comentariu!

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s