Deși există de când lumea, parcă în ultima perioadă deja nu mai putem să ne scoatem rudele minore în parc fără să auzim de această molimă care pune stăpânire pe cetățenii țării, indiferent de vârstă, de educație sau de clasa socială din care aceștia fac parte. Astăzi, acest blog va dezvălui rezultatele anchetei pe care am demarat-o cu 3 ore în urmă în timp ce toată redacția se uita la How I met your mother în camera lui, pe un site de seriale piratate.
Am început să observ chestia asta acum câteva săptămâni, în timp ce redacția se ducea la școală cu autobuzul la o oră care ar face mândru orice Cristian mort pe ketamină din fața Kristal Glam Club. Apoi, la metrou pe scaune. N-a trecut mult până fenomenul s-a extins și în vagoane și deja începeam să văd oameni care nu puteau face nimic în fața pericolului. Erau pur și simplu legați la mâini și la picioare.
Însă abia când am pățit-o pe pielea mea, chiar în școala în care ar fi trebuit să am parte de educație și îndrumare pentru ceea ce urmează să fie începutul vieții mele în calitate de adult, m-am decis să iau atitudine. Am încercat întâi pe cale legală, dar informațiile păreau să nu existe – nimeni nu știa nimic, nu înțelegea despre ce e vorba și nu putea să spună nimic. Până când, aflându-mă aproape de casă, cu una dintre cele 3 surse am înțeles tot și toate piesele puzzle-ului pe care le adunasem începeau să prindă formă. Atunci am înțeles!
Chiar în blocul meu, pe scara în care locuiesc, există un laborator clandestin de lipici care aprovizionează tot bucureștiul, dacă nu chiar toată România. E peste tot, se agață de tălpile adidașilor și poate fi considerat o formă clară de terorism al secolului 21 – lipiciul de pe podea. Începe din liftul blocului mei și se răspândește mai rapid ca ciuma, enervând orice trecător, copil sau cuplu de îndrăgostiți care se țin de mână într-o zi călduroasă de mai în timp ce ocolesc furtunos alergătorii transpirați de pe aleile parcului IOR.
E cazul să luăm atitudine, să le arătăm că nu ne pot învinge, că orice ar face și oricât de mult ar îmbunătăți formula chimică a noii amenințări, nu ne vom lăsa niciodată pradă lipiciului de pe trotuar care se agață din ce în ce mai des de tălpile adidașilor noștri sperând să ne distrugă conștiința cu pași mărunți.
Varianta scurtă a acestui post ar fi: Băga-mi-aș pula, iar am călcat în gumă!
Anndrei 