Cică animals deserve more than humans


Cam asta a fost tema unui eseu primit la şcoală, la teza de la limba engleză. Ideea e că la momentul ăla am suţinut ideea că nici una dintre specii nu e mai presus şi că ar trebui să coexistăm, ajutându-ne unii pe alţii să trăim mai bine, fără exagerări cum ar fi torturarea animalelor sau cheltuirea unor sume măricele pe freze pentru bichoni

Dar! Considerând ultimele zile, tind să cred că animalele chiar merită mult mai mult decât oamenii. Nu neapărat decât oamenii, dar mai mult decât mine sigur. Nu de alta, dar animalele nu sunt în stare să se gândească la călcarea în picioare a unui prieten pentru interesul propriu, nu sunt în stare să se gândească la lucruri oribile pe care ar putea să le facă doar pentru că aşa ar scăpa mai uşor, nu sunt în stare să spună prostii şi iubesc necondiţionat

Uite d-asta îmi doresc să fi fost un bichon în momentul ăsta. Ca să ştiu că sunt superior unui ciumpalac care scrie pe blog despre cât de jenibilă e viaţa lui

6 gânduri despre „Cică animals deserve more than humans

Postează un comentariu!

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s