Metode de sinucidere: Bicicleta în București


I-am înjurat până n-am mai putut, dar azi am ajuns să fiu unul dintre ei. Pentru că nu am avut altceva mai bun de făcut, m-am plimbat cu bicicleta prin București. De la Dimitrov în parcul IOR, din IOR în parcul 23, apoi pe Mihai Bravu până în Parcul Tineretului. De acolo până la Unirii, Udriștei, Obor, pauză de bere la McDonald’s și apoi până în Baicului

Cu mașinile n-am avut probleme pentru că n-am forțat nici un stop și nici n-am așteptat să mă ferească șoferii, ci am prefereat să mă feresc singur, însă marea problemă sunt câinii care stau cuminți și se uită la tine de parcă le-ar fi frică după care sar la roți. N-ar fi o problemă dacă în București n-am avea haite de animale canine de mărimea unui vițel (care cred că sunt câini modificați genetic). O altă tâmpenie mi se pare faptul că deși există alei prin parc, oamenii tot își scot la plimbare copiii, cățeii cărucioarele, prietenele etcetera pe pistele alea pentru bicicliști, pe principiul „Dă-i în pula mea de bicicliști, să mă ocolească”

Evident că nu se putea să nu iau o căzătură, pe ultima perioadă a drumului (posibil să fi fost berea de vină) când mă uitam după niște câini și m-am trezit la un metru în fața mea cu o duduie. Iar între a plonja cu tot cu bicicletă și a o lovi pe respectiva duduie am ales prima variantă. Noroc că am învățat să cad artistic când am fost mic, astfel încât pagubele au fost minime

Mi se pare o idee stupidă și în principal sinucigașă, dar parcă mă bate un gând să fac rost de o bicicletă. Nu de alta dar îmi place la nebunie ideea de a ajunge oriunde de trei ori mai repede decât în mod normal

Anunțuri

4 gânduri despre „Metode de sinucidere: Bicicleta în București

  1. zafox

    iti dai seama ce naspa e sa stii ca poti sa-ti faci carnet, sa ai bani deoparte de carnet, sa ai varsta pt carnet da sa n-ai timp :-<. pt asta tot nu m-as sui pe o bicicleta aici in sibiu, apai in bucuresti 😐

    Răspunde
  2. Adrian O.

    E sănătos pentru tine, dar numai dacă ai nervii tari 🙂 Ceea ce e bine e că înveţi să te descurci în situaţii extreme, o chestie ce îţi va fi de folos după ce te căsătoreşti :))

    Răspunde

Postează un comentariu!

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s