Cardul verde


Se știe că de ceva vreme RATB a înlocuit vechile abonamente din hârtie cu niște carduri magnetice vrezi, de pe care se ia vopseaua pe care trebuie să le reîncarci o dată pe lună și să le treci prin fața unui aparat de fiecare dată când urci în autobuz

Ideea e că nu stăteam să frec cardul de două ori pe zi, așa că nu am băgat de seamă când l-am crăpat în buzunar. Am vrut zilele trecute să văd când expiră, așa că l-am trecut prin fața aparatului portocaliu… Stupoare!

Aparatul n-a avut nici o reacție… îl mai frec o dată… nimic! Mă uit mai atent la el și văd că e crăpat. Bănuiesc că s-a și demagnetizat.

Am fost să-l încarc și surpriză… nu se poate încărca.

-Dacă nu se poate încărca, dați-mi altul
-Nu se poate
-Păi vi-l plătesc
-Păi nu se poate
-Cum să nu se poată, că prima oară tot la dumneavoastră l-am făcut
-Da, dar acum trebuie să mergeți să îl declarați pierdut la sediu la Unirii
-Ce să fac?! Dar ce valoare are bucata aia de plastic?
-Pai așa e regulamentul

Și am plecat. Și stau și mă întreb: Atâta vreme cât îl plătesc și îl încarc, de ce e nevoie să îl declar pierdut ca să pot să-mi iau altul?

Azi am coborât din 135 pentru că s-au urcat controlorii. Întrebarea e: Dacă nu merge cardul, au ce să îmi facă? Îmi pot da amendă sau ceva?

3 gânduri despre „Cardul verde

  1. Adrian O.

    Da, iti pot. Sora mea, care locuieste la Bucuresti, a primit amenda tocmai pe chestia asta. Avea card incarcat, dar demagnetizat, nu mergea, iar controlorii i0au dat 50 lei amenda. Chiar de ziua ei de nastere 😦
    Asa ca…grija mare.

    Răspunde

Postează un comentariu!

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s