Pronostic


Pentru că pe oriunde în reader m-aș uita dau doar de Marius Tucă și de explicații despre cât e el de onanist (Ce dracu înseamnă, habar n-am), simt nevoia să îmi dau cu părerea. NU mă simt blogger, în mine nu urlă spiritul de colegialitate în breaslă și mi se cam flutură de părerea lui Marius Tucă. Nu simt nici nevoia să mă indignez față de afirmațiile directorului de la Jurnalul Național și nici să fiu una din uneltele pe care Tucă le folosește pentru a își aduce un plus de imagine, atât sieși cât și ziarului pe care îl conduce

Pronostic

Eu zic că Mircea Badea n-o să se abțină în seara asta să citeze dintr-un blog ca să demonstreze telespectatorilor că bloggerii sunt niște puști plini de frustrări, morți de foame și plini de rășini în cap, iar colegul Marius Tucă e aproape la fel de inteligent ca el.

Cine se bagă la o ghiceală? Zice sau nu zice Badea de manevra lui Tucă?

A nu se înțelege greșit, îl urmăresc pe Badea, însă e enervant cum Jurnalul e zeul ziarelor, Băsescu e un idiot iar el e atot-știutor

3 gânduri despre „Pronostic

  1. maic

    pariez 2 bomboane cu aroma de menta ca nu vorbeste 😛 poate nu platesti la timp ca vin si te calc pe cap :))

    Răspunde
  2. Kesepian

    Onanist – unul care se masturbează
    Dacă urmăreai şi blog-ul meu în reader ai fi văzut că n-am zis nimic de Tucă 😀
    ____________
    Kesepian.

    Răspunde

Postează un comentariu!

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s